duminică, 5 iunie 2011
duminică, 4 iulie 2010
duminică, 27 iunie 2010
pseudoRomania mea
Sa nu se mai spuna ca atunci cand nu iti doresti ceva cu adevarat nu ti se si indeplineste. Atunci cand iti traiesti viata cu adevarat ea nu te poate trai pe tine si nu te poate dirija. Tocmai ce plecasem de la starea emotionala de a-mi cauta patriotii si traiesc deja cate o minune pe zi intalnindu-i. Discreti, anonimi, unii dintre ei asa ca si maestrii care trec pe langa noi in haine de cersetor, plini de optimisti. Noul val de trezire a spiritualitatii si constiintei romanesti a inceput. Ce poate fi mai minunat!
Am ascultat cu sufletul la gura emisiunea lui Oreste avandu-l ca invitat pe Anatole Basarab. Ani intregi am cautat sa inteleg sintagma- saraci cu duhul, una din marile mele nedumeriri. Acesta a si fost momentul in care am ajuns la emisiunea lor. Si ceea ce a urmat a fost o intreaga revelatie confirmandu-mi justetea alegerilor mele de a nu intra in diverse scenarii ` ale altora`.
Romania mea traieste acum scenariul altora fiind de fapt o preudoRomanie in care, politistii sunt preudopolitisti prin injustetea sanctiunilor pe care le aplica, politicienii fiind pseudopoliticieni, doctorii fiind pseusodoctori, presedintele tuturor romanilor fiind un pseudopresedinte, invatatorii find de fapt pseudoinvatatori, pentru ca nimic din ceea ce se invata la scoala de azi- spune Anatol- in primii 25 de ani nu poate fi folosit in viata care ne asteapta in etapa urmatoare, ca, de cele mai multe ori copiii eminenti in scoala clacheaza in viata de zi cu zi, s.a. Socant, nu? sa ti se spuna ca traiesti intr-o tara pseudo. Pentru ca noi facem scenariul daca nu al altora, pe acela al banului atata timp cat el, banul, nu este ingrasamant pentru evolutia noastra spirituala ci noi suntem ingrasamant pentru el cautand sa il inmultim.
Ca de fapt, mai nou, ne educam generatiile in spiritul unui scenariu- cand termini scoala, trebuie neaparat sa te implici in plan social prin casatorie, si aceasta daca se poate cu un om bogat, sa mai faci si o facultate, copii, si cam pe la 40 de ani acest scenariu se termina si devii un om mort spirtiual implicandu-te in grupuri, fie dedicat copiilor proprii, fie in politica, pentru a nu iti simti propria neputinta, pentru ca ar fi nevoie de o suferinta prea mare sau o revelatie ca la 40 de ani sa incepi sa iti faci un nou scenariu. Atunci cand vorbesti de noi tu insuti esti mai puternic, nu?
Cum s-a ajuns aici? S-a dat ca o parabola povestea pestisorului de aur- acea sansa a fiecaruia de a-si indeplini cele trei dorinte- a avea, a face si a fi. Si, cam de fiecare data, ai nostri s-au oprit la a avea; vreau palat, vreau nevasta tanara si vreau si cainele transformat in armasar, fara insa a se gandi ca pentru toata aceasta avutie e nevoie sa faci si sa fii tu insuti pregatit pentru a o folosi, adica vreau sa fiu si rege.
Interesanta a fost remarca lui Anatol privind hotia. Nu o acuza si nu precizeaza ca e nevoie ca ea sa dispara. Plecand de la ideea impartirii lumii in trei mari regiuni cosmospirituale sa zic asa, dar cred ca termenul a fost altul- partea de occident fiind cea foarte legata de trup si de cele materiale, partea de orient fiind cunoscatoare a tot ceea ce inseamna duh iar centrul, in care suntem si noi ca tara, ramanandu-i puterea masurii, azi, cand se fura mai mult ca niciodata (romanul furand dintotdeauna) s-a pierdut aceasta masura. Daca ar exista o tehnologie a aplicarii acestei masuri in toate nu ar fi nevoie sa se taie din pensii si salarii. Masura ca si concept spiritual exista, insa nu la capacitatea maxima pe care o detine cu adevarat un maestru spiritual. Ne-am pierdut undeva pe drum. Chiar citeam si in cartea lui Rene Guenon ca Europa si-a pierdut pierdut spiritul propriei traditii- citez: pentru lumea occidentala nu mai exista TAra Sfanta, pierzandu-se de fapt drumul care duce spre ea.
In ziua de azi nu informatiile sunt o problema, oricum omul nu ar avea timp o viata terestra sa inmagazineze cam tot ce crede ca ar avea nevoie si l-ar ajuta, ci tehnologia folosirii lor eficiente. Poate ca uimirea mea va trezi compatimire in ochii multora obisnuiti cu acest concept. Insa Anatol s-a referit la tehnologia de a face ca viata sa nu te traiasca ea pe tine. E adevarat ca ai momente de revelatie cand te simti stapanul propriei tehnologii de a trai, si eu le am atunci cand anumite dorinte mi si indeplinesc abia rostite insa nu am gasit, zic eu, nuanta vocii pe care sa o folosesc pentru toate dorintele. Altele, pe care, poate, mi le doresc cu si mai multa ardoare nu mi se intampla. Si poate ca nu e suficienta nuanta vocii ci metoda de a stii sa ceri. Masura. Acea masura care s-a pierdut, sau nu a fost transmisa niciodata de faraoni cand au impartit lumea in doua- cei care s-au ocupat si se ocupa de viata si partea materiala a lumii-materialistii si cei care s-au ocupat si se ocupa de partea ei spirituala- idealistii.
Trebuie sa si traiesti acea dorinta. Vorbeau cu tristete, si unul si altul, despre robotizarea gestului de a te inchina cand treci pe langa o biserica, cu privirea pierduta si neatent la ceea ce faci, despre rugaciunea in care doar se cere cum sa faci bani sau cum sa nu iti vina factura prea mare, despre rugaciunea in care nu mai stim sa cerem sa ne ajute sa facem una sau alta, prin care sa ne si implicam.
Asta se intampla! Am devenit pseudoromani pentru ca nu ne implicam, ramanand doar la prima dorinta a pestisorului. Cine vrea sa faca si sa fie roman? Sa ridice mana.
Am ascultat cu sufletul la gura emisiunea lui Oreste avandu-l ca invitat pe Anatole Basarab. Ani intregi am cautat sa inteleg sintagma- saraci cu duhul, una din marile mele nedumeriri. Acesta a si fost momentul in care am ajuns la emisiunea lor. Si ceea ce a urmat a fost o intreaga revelatie confirmandu-mi justetea alegerilor mele de a nu intra in diverse scenarii ` ale altora`.
Romania mea traieste acum scenariul altora fiind de fapt o preudoRomanie in care, politistii sunt preudopolitisti prin injustetea sanctiunilor pe care le aplica, politicienii fiind pseudopoliticieni, doctorii fiind pseusodoctori, presedintele tuturor romanilor fiind un pseudopresedinte, invatatorii find de fapt pseudoinvatatori, pentru ca nimic din ceea ce se invata la scoala de azi- spune Anatol- in primii 25 de ani nu poate fi folosit in viata care ne asteapta in etapa urmatoare, ca, de cele mai multe ori copiii eminenti in scoala clacheaza in viata de zi cu zi, s.a. Socant, nu? sa ti se spuna ca traiesti intr-o tara pseudo. Pentru ca noi facem scenariul daca nu al altora, pe acela al banului atata timp cat el, banul, nu este ingrasamant pentru evolutia noastra spirituala ci noi suntem ingrasamant pentru el cautand sa il inmultim.
Ca de fapt, mai nou, ne educam generatiile in spiritul unui scenariu- cand termini scoala, trebuie neaparat sa te implici in plan social prin casatorie, si aceasta daca se poate cu un om bogat, sa mai faci si o facultate, copii, si cam pe la 40 de ani acest scenariu se termina si devii un om mort spirtiual implicandu-te in grupuri, fie dedicat copiilor proprii, fie in politica, pentru a nu iti simti propria neputinta, pentru ca ar fi nevoie de o suferinta prea mare sau o revelatie ca la 40 de ani sa incepi sa iti faci un nou scenariu. Atunci cand vorbesti de noi tu insuti esti mai puternic, nu?
Cum s-a ajuns aici? S-a dat ca o parabola povestea pestisorului de aur- acea sansa a fiecaruia de a-si indeplini cele trei dorinte- a avea, a face si a fi. Si, cam de fiecare data, ai nostri s-au oprit la a avea; vreau palat, vreau nevasta tanara si vreau si cainele transformat in armasar, fara insa a se gandi ca pentru toata aceasta avutie e nevoie sa faci si sa fii tu insuti pregatit pentru a o folosi, adica vreau sa fiu si rege.
Interesanta a fost remarca lui Anatol privind hotia. Nu o acuza si nu precizeaza ca e nevoie ca ea sa dispara. Plecand de la ideea impartirii lumii in trei mari regiuni cosmospirituale sa zic asa, dar cred ca termenul a fost altul- partea de occident fiind cea foarte legata de trup si de cele materiale, partea de orient fiind cunoscatoare a tot ceea ce inseamna duh iar centrul, in care suntem si noi ca tara, ramanandu-i puterea masurii, azi, cand se fura mai mult ca niciodata (romanul furand dintotdeauna) s-a pierdut aceasta masura. Daca ar exista o tehnologie a aplicarii acestei masuri in toate nu ar fi nevoie sa se taie din pensii si salarii. Masura ca si concept spiritual exista, insa nu la capacitatea maxima pe care o detine cu adevarat un maestru spiritual. Ne-am pierdut undeva pe drum. Chiar citeam si in cartea lui Rene Guenon ca Europa si-a pierdut pierdut spiritul propriei traditii- citez: pentru lumea occidentala nu mai exista TAra Sfanta, pierzandu-se de fapt drumul care duce spre ea.
In ziua de azi nu informatiile sunt o problema, oricum omul nu ar avea timp o viata terestra sa inmagazineze cam tot ce crede ca ar avea nevoie si l-ar ajuta, ci tehnologia folosirii lor eficiente. Poate ca uimirea mea va trezi compatimire in ochii multora obisnuiti cu acest concept. Insa Anatol s-a referit la tehnologia de a face ca viata sa nu te traiasca ea pe tine. E adevarat ca ai momente de revelatie cand te simti stapanul propriei tehnologii de a trai, si eu le am atunci cand anumite dorinte mi si indeplinesc abia rostite insa nu am gasit, zic eu, nuanta vocii pe care sa o folosesc pentru toate dorintele. Altele, pe care, poate, mi le doresc cu si mai multa ardoare nu mi se intampla. Si poate ca nu e suficienta nuanta vocii ci metoda de a stii sa ceri. Masura. Acea masura care s-a pierdut, sau nu a fost transmisa niciodata de faraoni cand au impartit lumea in doua- cei care s-au ocupat si se ocupa de viata si partea materiala a lumii-materialistii si cei care s-au ocupat si se ocupa de partea ei spirituala- idealistii.
Trebuie sa si traiesti acea dorinta. Vorbeau cu tristete, si unul si altul, despre robotizarea gestului de a te inchina cand treci pe langa o biserica, cu privirea pierduta si neatent la ceea ce faci, despre rugaciunea in care doar se cere cum sa faci bani sau cum sa nu iti vina factura prea mare, despre rugaciunea in care nu mai stim sa cerem sa ne ajute sa facem una sau alta, prin care sa ne si implicam.
Asta se intampla! Am devenit pseudoromani pentru ca nu ne implicam, ramanand doar la prima dorinta a pestisorului. Cine vrea sa faca si sa fie roman? Sa ridice mana.
sâmbătă, 26 iunie 2010
vineri, 25 iunie 2010
pumnul in gura
S-a pus pumnul in gura presei. Dar s-a gresit tinta. Sunt convinsa ca presa se va sterge cu dosul la gura si va para cu ambele maini. In articolul de mai jos am gasit foarte bine punctata relatia biserica stat, aici trebuia dat cu pumnul in masa, dar vorba lui Paul Parvea, ar fi o blasfemie sa comentam acest aspect care de fapt ne trage in jos pana si de la dorinta de a mai dialoga cu dumnezeu.
http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/din-ciclul-nimic-nou-avem-ce-meritam-azi-presedintele-soare-o-alta-vulnerabilitate-46481.html
http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/din-ciclul-nimic-nou-avem-ce-meritam-azi-presedintele-soare-o-alta-vulnerabilitate-46481.html
cum sa imi exprim furia
Trezeste-te, romane, nu doar scrie!
Incep si eu ca multi alti sa imi gasesc o forma de a-mi exprima sentimentele pentru tot ceea ce se intampla azi in Romania mea. Pentru ca ne-a murit patriotismul se intampla ceea ce se intampla? Ce ne mai poate lega pe noi romanii, ca natie, si in general pe membrii unei comunitati inchegata prin istorie si civilizatie, in afara de patriotism? Am sa incerc aici de una singura sa caut raspunsuri. Nu am puterea de a iesi in strada/site public si sa strig pentru a atrage atentia. E nevoie de carisma, de putere de convingere, de pregatire, de o viziune de ansamblu asupra a tot ceea ce se intampla. Daca vin cu argumentele mele empirice voi fi la fel ca cei ce comenteaza cate o frantura pe ici pe colo.
Nu mai sunt in stare sa scriu poemele mele de fiecare zi, nu mai sunt in stare sa povestesc despre lucruri frumoase. Sunt de-a dreptul oripilata cand vad cum zilnic siteurile literare, si nu numai, au aceeasi stare de bine, fiecare isi exprima egoul, naturelul egoist al tristetii personale sau bucuriei, de ce nu?, nu se mai sufera de patriotism. Si Romania mea se duce la vale. Sa fie atat de grasa aceasta indiferenta? As scrie despre ceea ce inseamna patriotismul, despre aceasta dragoste de tara si valorile ei,dar imi dau seama ca acesti ani de pseudodemocratie mi-a musamalizat exprimarea. Cel putin mie. Un organ nefolosit se atrofiaza. Nevorbind despre aceste aspecte nu mai stiu azi sa ma exprim. Aud din fundal acele comenturi cum ca a vorbi azi, in plin spirit de uniune europeana, despre tara si patriotism este nationalism. Citeam din cand in cand cate o oda despre tara pe stil vechi si mi se parea o fortare. Ceva ridicol. Acum imi dau seama ca poate erau acelasi fel de razvratire cum il am eu acum.
Incep si eu ca multi alti sa imi gasesc o forma de a-mi exprima sentimentele pentru tot ceea ce se intampla azi in Romania mea. Pentru ca ne-a murit patriotismul se intampla ceea ce se intampla? Ce ne mai poate lega pe noi romanii, ca natie, si in general pe membrii unei comunitati inchegata prin istorie si civilizatie, in afara de patriotism? Am sa incerc aici de una singura sa caut raspunsuri. Nu am puterea de a iesi in strada/site public si sa strig pentru a atrage atentia. E nevoie de carisma, de putere de convingere, de pregatire, de o viziune de ansamblu asupra a tot ceea ce se intampla. Daca vin cu argumentele mele empirice voi fi la fel ca cei ce comenteaza cate o frantura pe ici pe colo.
Nu mai sunt in stare sa scriu poemele mele de fiecare zi, nu mai sunt in stare sa povestesc despre lucruri frumoase. Sunt de-a dreptul oripilata cand vad cum zilnic siteurile literare, si nu numai, au aceeasi stare de bine, fiecare isi exprima egoul, naturelul egoist al tristetii personale sau bucuriei, de ce nu?, nu se mai sufera de patriotism. Si Romania mea se duce la vale. Sa fie atat de grasa aceasta indiferenta? As scrie despre ceea ce inseamna patriotismul, despre aceasta dragoste de tara si valorile ei,dar imi dau seama ca acesti ani de pseudodemocratie mi-a musamalizat exprimarea. Cel putin mie. Un organ nefolosit se atrofiaza. Nevorbind despre aceste aspecte nu mai stiu azi sa ma exprim. Aud din fundal acele comenturi cum ca a vorbi azi, in plin spirit de uniune europeana, despre tara si patriotism este nationalism. Citeam din cand in cand cate o oda despre tara pe stil vechi si mi se parea o fortare. Ceva ridicol. Acum imi dau seama ca poate erau acelasi fel de razvratire cum il am eu acum.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)